Steaua a disputat duminică ultimul amical din al doilea stagiu de pregătire, 0-0 cu NK Maribor (Slovenia) în Turcia, iar antrenorul Constantin Gâlcă este optimist în ceea ce privește returul din Liga 1 și acomodarea noilor veniți. Dacă, la ultima partidă, George Țucudean a reușit o dublă și o pasă de gol, atacantul nu a mai strălucit împotriva slovenilor de la Maribor și a fost înlocuit după prima repriză.
„De la meci la meci am îmbunătățit jocul, iar azi, chiar dacă nu am marcat, am avut ocazii, ne-am creat destule ocazii de gol. Noi mereu încercăm să ne impunem jocul, dar azi nu a fost să fie. În apărare am stat destul de bine, unde toți jucătorii s-au implicat. Țucudean a venit după un meci cu încărcătură mare, cu un efort fizic foarte mare, a ieșit destul de bine, dar să nu uităm că a jucat acum două zile și s-a văzut și în jocul lui. Guilherme e destul de bine și este din ce în ce mai bine cu relațiile de joc cu colegii lui”, a declarat Gâlcă la Digi Sport.
Antrenorul campioanei și-a avertizat jucătorii în ceea ce privește returul din Liga 1.
„Noi trebuie să ne gândim să câștigăm fiecare meci, să mergem pas cu pas și să ne atingem obiectivele. Dacă noi credem că am câștigat campionatul dinainte, ne înșelăm”, a mai spus Gâlcă.
Antrenorul Constantin Gâlcă a început meciul în următoarea formulă de echipă: Niță – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Breeveld, Neagu – Vîlceanu, Enceanu, Tănase – Țucudean.
În repriza a doua au mai jucat Chipciu, Stanciu, Luchin și Bourceanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER